Have an account?

marți, 7 decembrie 2010

in padurea cu alune

In padurea cu alune, 
Aveau casa doi pitici
Vine pupaza si spune: 

Simptomatic, idiosincrazia dilematica isi reverbereaza atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent si disoant al obscurantismului incandescent de sorgie medievala, capsuland filonul crepuscular sincretic si aluziv metanpsihotic al transmigratiei alchimice inspre circumvoluntiunile interioare ale epocii istorice care tind sa formeze adevarate supape paleontologice inspre propensiunea paradigmelor de orientare paseista.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

joi, 25 noiembrie 2010

Curva babilonului.[Crodowsh]

Mda, se pare ca azi e aceeași zi ca ieri. Ne înecăm încet dar sigur in același sloboz pietrificat pe guler. Aceeași slova sumbră care o auzi de la vecinu` de la 6, sau aceeași cartela de metrou goala la care te uiți cu ochii goi și putrezi. E doar o alta zi, una ca oricare alta, în care fiecare colt al orașului rupe tiparele normalului, luminile puternice din Unirii orbesc porumbeii și cele mai perverse gânduri mișuna liber pe asfalt, la fel ca niște omizi. Orice pas ai face, ai în stânga un drac și în dreapta un demon, în fata un căcat și în spate diaree, pe orice strada sau bulevard ai merge găsești aceleași idei meschine care parca acaparează tot ce înseamna "moral". Indecentul domnește la ferestre, în intersecții, pe case, sub pământ și chiar și în aer. Orice decizie iau pentru a ajunge undeva este urmata inevitabil de gândul ca oricum tot ma întorc aici. Aici, în locul putred și mirosind a mucegai, în același cartier sau bloc, parter sau etaj 4, nu contează, tot aia e, și în orice colt al Bucureștiului as merge, tot acolo voi ajunge.

Mda, se pare ca Romania poate sa moara, când acest orașul va rămâne pana când aceasta planeta va exploda, dar pana atunci, deja sunt sigur ca maine va fi la fel ca azi.

marți, 23 noiembrie 2010

UN ALT EU

     Pentru inca o data data: Log in. De cateva luni bune dorm foarte multe ore si simt ca trebuie sa ma detasez de realitate. Realitatea incepe sa doara si e din ce in ce mai greu de suportat durerea. Simt in fiecare secunda ca ceva este in neregula si incerc sa nu dau atentie gandurilor. Incet incet gandul se transforma in durere psihica si inevitabil in durere fizica. Mi-am dat seama ca sa ma inchid in mine nu a fost cea mai buna idee. Pe langa faptul ca sufletul imi este bombardat incepeam sa-mi alung incet incet prietenii. Cu trecerea timpului incep sa duc lipsa drogului... tigari, cafea, adrenalina .... tot coltul meu de rai.
Incep sa dispara toate obiceiurile si placerile de altadata, de parca ar sterge cineva cu buretele coltisorul de memorie unde sunt stocate acestea. Dimineata o incep fara cafea. Doar o tigare obosita pe care cu greu o fumez, si pare sa nu-si mai faca efectul de ceva vreme, ma repune pe directie. Ce directie? nici eu nu stiu. Mancare? de ceva timp nu mai stiu ce inseamna aceasta. Oboseala psihica ma doboara. Imi seaca corpul de viata. Ma uit in oglinda si parca nu am suflet. Tot ce era frumos o data acum a disparut. Totul in jurul meu ma deprima, si nu spun asta doar pentru ca e cool sau pentru ca e la moda printre tineri, asta simt cu adevarat.
Ajung intr-un tarziu pe la scoala. Formule, calcule astea deprima pe oricine. Incerc sa inteleg ceva dar nu pot sa fiu atent. 
In fiecare secunda imi trec prin cap tot felul de amintiri legate de persoane care mi-au gresit cu ceva. Cel mai dureros e ca cele mai multe amintiri au legatura cu cele mai apropiate persoane. Ma gandesc ca pentru binele tuturor ar trebuii sa intrerup orice legatura cu acestia... dar nu pot. Ceva ma opreste. Cred ca pana la urma a mai ramas o bucatica de suflet. Dar pentru cat timp? Si incepe sa doara.
Incerc sa intorc pagina si sa le spun prietenilor cu ce au gresit in speranta ca toate acestea vor inceta. Nu reusesc. Apar ganduri noi. oare cum vor reactiona? daca ma vor respinge? daca isi vor bate joc de singurele mele momente de sinceritate?
Nu ma lasa... nu pot.
Incerc sa ii ademenesc cu o bere. De obicei alcoolul imi da curaj. Nu si de data astsa. Totusi stau cu ei. nu vreau sa dau de banuit ca e ceva in neregula cu mine. Incerc sa rad la unele glume, dar ma gandesc oare sunt glume bune? Ceilalti rad asa ca de ce nu ar fi glume bune? Pana ma hotarasc eu momentul se termina asa ca prietenii mei raman doar cu o jumatate de zambet. Ma plictisesc repede si ii parasesc. Fara motiv refuz sa merg cu tramvaiul chiar daca stiu ca e o alegere proasta. Drumul de cativa km e cel mai dureros. Merg printre o multime de oameni si cu toate acestea parca sunt singur pe strada. Nu aud nici un sunet. Subconstientul preia controlul "navetei" in timp ce constientul e bombardat de aceleasi ganduri. Faptul ca nu pot lua masuri amplifica si mai mult durerea. E uimitor cum de fiecare data ajung acasa eu fiind pe o alta lume de fiecare data. Arunc ghiozdanul, incerc sa nu dau ochii cu parintii mei, ma asez la calculator. Imi aduc aminte ca nu am nimic de facut la el. Il inchid si ma asez in pat. Ma ridic repede din pat. Vreau o tigare! Fur una din pachetul tatalui meu. O fumez pe ascuns, si ma intreb: de ce o fumez pe ascuns? Nici un raspuns. Ajung in camera. Aici candva ma simteam bine. ma jucam cu masinute, desenam...
Dar anii trec... si iti dai seama ca dumnezeu te lasa sa musti din mar... doar o gura, dupa care ti-l ia.
Ma uit in oglinda. Imi curge o lacrima pe obrazul stang. Toate realizarile mele sunt o iluzie. Defapt nu am realizat nimic. Nu pot decat sa astept vacanta de pe lumea `ailalta.
Cu greu inchid ochii... Poate maine va fi altfel.
Somn usor!

luni, 15 noiembrie 2010

The power of reggae!

marți, 2 noiembrie 2010

Alive

Dupa cum multi dintre voi stiti.... ca sunt mare fan PANTERA....si imi place mult piesa "13 steps to nowhere"
si din plictiseala am luat drummline-ul si m-am jucat putin cu el, rezultatul final fiind:

miercuri, 13 octombrie 2010

Etnobotanic TV

duminică, 10 octombrie 2010

In casea mea miroase a Jazz si rasuna a Toamna...

Jazz-ul ar trebui ascultat descult si cu o ceasca de ceai in fata... sau poate cafea cu wiskey.


Uneori poate suna ca ratusca cea urata, alteori a vant si-a frunze cazand. Poate suna a cafenea linistita cu cativa amorezi amortiti sau a plimbare in zilele insorite si calduroase printre teii infloriti.


Auzim uneori insiruiri de cuvinte culese la intamplare sau simple sunete ce ne amintesc de nisipul fin si marea ce canta la nesfarsit cantecul pamantului.


Dar cel mai frumos parfum pe care-l emana Jazz-ul este acela de familie, de liniste, pasiune inmuiate in sunete de flaut si pian.


Parfum de Jazz, parfum...

sâmbătă, 9 octombrie 2010

vineri, 8 octombrie 2010

Te prinde povestea?

marți, 28 septembrie 2010

reTU-r


Tu-rneul face popas si in IASI de aceasta data. Meciul se va disputa pe data de 03.10.2010 in Dublin PUB (langa casa de cultura a studentilor). 
MusicExpertCompany pregateste cea mai mare supriza pentru membrii fan-clubului oficial Guess Who si Spike. La inceputul lunii octombrie cei doi artisti vor sustine un concert transmis exclusiv pe internet, avand ca public doar pe cei mai infocati fani. Va fi primul concert interactiv realizat vreodata in Romania, publicul avand posibilitatea de a cere in timp real piesele ce urmeaza a fi interpretate.

duminică, 26 septembrie 2010

Din nou...

A inceput anul universitar... deci... ma reapuc serios de treaba ;)

sâmbătă, 18 septembrie 2010

In legatura cu solarele....

Imaginati-va cum e sa stai pe-o banca, sa fi bine dispus... si sa ai pe cineva langa tine cu care sa porti o conversatie si... sa primesti un SMS in care sa scrie:

"Ne cerem scuze pentru problemele avute cu solarele si va anuntam ca acestea au fost remediate. In acest moment ambele solare functioneaza la parametrii m"

N-am inteles nimic atunci si nu inteleg nici acum, insa am avut parte de o ditamai portia de ras.

Nu mai zic faptul ca in loc de solare am citit sere... deci.. un haos total!

luni, 13 septembrie 2010

PASS THE MARIJUANA BY MYSTIC ROOTS

Vii si tu?

marți, 7 septembrie 2010

80 de flotari...si nici o dovada..


De fiecare data cand imi amintesc aceasta intamplare, rad dar ma roade si ciuda in acelasi timp. Era o zi din vacanta de iarna...era o joi, dupa un party de DNB @ RiveR. Mi'a mai fost ramas 1 plic de "Special Gold". Singur in casa fiind, normal ca l'am prizat. Dansam, innebuneam singur prin casa...si atunci imi vine o idee geniala! "Ce ar fi daca as face flotari?Da' simt ca pot sa fac mai multe...Da! Pun telefonul sa ma filmeze ca sa am si dovada" (toate acestea spuse foarte rapid...special rush..:)) ) Setez telefonul sa filmeze in 5 secunde, ma arunc pe podea si incep sa fac flotari...si fac si fac si numar si iar fac si iar numar...termin de numarat la 80..deloc obosit, ce sa mai, ma simteam fresh:)) Entuziasmat iau telefonul in mana sa privesc filmarea dar spre dezamagirea mea...telefonul era setat sa faca poze....the end?

Iarasi luni...

E putin trecut de ora 4pm... 4:20 sa fiu mai exact. Imi incep sesiunea de meditatie cu cateva fumuri. Pentru o clipa credeam ca nu am gatul uscat... dar m-am inselat. Iar nu am prea multe lichide prin casa. Ma gandesc sa merg spre magazin. In drum spre magazin realizez ca am doua picioare... mai ales stangul. De indata ce am ajuns la magazin ma indrept cu mare viteza spre frigidere de unde iau 2litrii de ceva. Alerg spre casa unde ma asteapta inca o sesiune de fumuri. Ajung acasa si incep sa "ard de nerabdare" niste floricele. Ma intind pe pat pe acorduri de reggae. Uitandu-ma la tavan realizez ca sunt pe moarte... iar moartea a inceput sa tipe: da-te jos de pe mine! Ma ridic si ma indrept cu pasi marunti spre calculator. Incep o discutie pe mess cu un idiot la fel de rupt ca mine si imi pune tot felu de intrebari tampite gen: "oare ce ar fi facut bunica daca era vie?"... evident ca ar fi facut struguri. Inchei rapid discutia cu el. Si incep sa scriu un articol despre cele intamplate...

duminică, 5 septembrie 2010

Prietenul fara picioare de pe scari.

Inca imi amintesc. Era o dimineata de vara...eram singur in casa, dar asta nu e totul! Eram in a doua zi de halucinat de la niste pastile numite "romparkine". Totul a inceput cand stateam la masa intr'un local impreuna cu prietenii mei si doream sa o facem lata. Eu tanar si necopt la minte fiind, am contribuit cu toti banii pentru cateva splintere. Desigur, am luat acele pastile fara sa ma gandesc la riscuri. Nu imi amintesc sa imi fi spus cineva cu exactitate ce efecte au. Nimeni nu mi'a spus ca nu ai cum sa iti dai seama cand isi incep efectul, ca nu ai cum sa distingi realitatea de halucinatie. Si asa, vazand ca de la 5 pastile nu aveam nimica..am supra-exagerat si asa ca am mai luat inca 15...deci in total 20 de pastile, dar nu oricum, ci impreuna cu o sticla de vodka (dracu' mai stie cum se numea) si 1 simplu pet de bere (asta il stiu..timisoreana). Si asa a inceput! Revenim la acea dimineata; singur acasa, ma plimbam prin casa in cautare dupa niste prieteni care apareau in fata mea si dispareau subit in spatele usii de la bucatarie, dar atunci s'a intamplat! Una dintre cele mai ciudate halucinatii din viata mea:))...Un prieten bun de'al meu statea pe scari, neavand picioare..ghiciti ce incerca sa faca? Incerca sa isi traga o pereche de pantaloni de a mea. Cand l'am vazut am ramas paralizat pe moment, eram trist, bietul nu putea sa isi traga o pereche de pantaloni!:))...Eu eram trist ca nu putea sa isi traga pantalonii, nu ca nu ar fi avut picioare...deci romparkine for the win! L'am intrebat daca nu vrea sa il ajut sa se imbrace..dar el imi raspunde: "Nu nu nu, e ok men,n'ai treaba..n'n'n'ai treaba"...si atunci eu am plecat mai departe in cautarea prietenilor ascunsi in vortexul din spatele usii de la bucatarie.

Nerv


Salutare!I'm new in the crew! Ma numesc Nerv, nu intrebati de ce. Ma pot autoproclama dovada vie a unui ficat si a doi plamani uzati si a unui creier dat pe razatoare. In sfarsit am avut onoarea de a lucra impreuna cu niste Dr. Oghisti minunati la niste postari ce spun eu, vor revolutiona industria blogurilor "sparte". Cam atat in introducere, hai ca ma bag la treaba...peace!

luni, 30 august 2010

Money can grow on trees!

 

miercuri, 18 august 2010

Cum am vazut-o pe mama moarta-n cada...

Eram cu varul meu pe afara si ne-am gandit sa mergem pana sus la el sa luam niste tigari. Sta foarte aproape de mine. Zis si facut.

Eram in fata blocului si am vazut niste oameni care tocmai ieseau din scara. I-am zis: "Hai repede ca sa nu mai stam sa sunam la interfon dupa".
Noi, grabiti si morti fiind, nu ne-am mai uitat la fetele oamenilor. Aud o voce de femeie care zice: "Hei, ce faceti? Nu ne mai recunoasteti?" Era mama impreuna cu tata si cu unchiul meu. Nu i-am vazut, nu i-am recunoscut in prima faza.
Am fost sus, am luat tigari si am isit afara sa fumam si sa mancam ceva dulce.
Era destul de tarziu, nu foarte, dar am hotarat sa mergem fiecare la casa lui.

Inca un om nou "in the crew"

Nu m-am priceput niciodata sa ma prezint asa cum trebuie. Nu sunt genul de persoana care dintr-un cacat sa faca ditamai subiectul. Nu ma pricep la inflorituri.
Ma numesc Monica.
Si Prelly... nu m-am gandit la un ielefannt vierde, ci la ielefantul asta:

marți, 17 august 2010

Street Heroes - Articolul oficial [ Sub Sound ]

In urma cu 1 luna sau mai mult, adresele de internet/strazile au inceput sa fie asaltate de reclame/afise la Street Heroes, "cel mai in-happening festival de cultura urbana din Europa". Suna bine, chiar foarte bine, prea bine sa fie real, Facem Records, Raku, Dj Food, Borgore, Dub FX, Dropdread si multi altii, toti in acelasi loc, prestand pe scena de`alungu` a trei zile. Lumea in extaz, abonamente vandute aproximativ 300, toti inebuniti deabea asteptand sa vina la "cel mai in-happening festival de cultura urbana din Europa". Cu 2 zile inainte de a incepe am obtinut acreditare de jurnalist, eram gen "Yay, merg la Street Heroes!". Acaparat de nerabdare in sfarsit vine The Day. Ajung acolo pe la vro` 13:30, caldura extrema, am stat la poarta 20 minute pana sa intru, si asta nu datorita cozii, dar nu eram trecut pe lista. "Imi pare rau, ai acreditare dar nu esti trecut pe lista" zise fufa de la Dalga cu o privire "de sus". Dupa ce ma iau cu ea in gura alte 5 minute, trimite o pustoaica de un metru si-o flegma dupa organizatoare. Astept inca 10 minute pana vine ca apoi in 3 secunde sa zica "Trece-l pe lista si lasa-l sa intre". Remarc ca a cam uitat sa-mi dea pass-press, dar am lasat asta si am intrat. Un Dj mixa, se auzea extrem de bine in acel sistem audio [not], o tipa dansa, chiar foarte smecher, bikerii si skaterii se dadeau pe rampe samd. Caldura era prea insuportabila, asa ca m-am postat sub nu stiu ce cort de la Red Bull, unde stateau grafferi si isi faceau schitele. In incercarea de a imi lua o bere mi se arunca in nas fraza "Nu va putem da fiindca nu avem jetoane, aici nu platiti cu banii ci cu jetoane, si jetoanele tre sa le cumparati, si inca nu au sosit, si incercati in 2 ore, si imi cer scuze". Am ramas perplex si m-am carat inapoi sub cort. Am avut ocazia sa vorbesc cu cativa rideri, acestia plangandu-se de calitatea extrem de proasta a rampelor. Am aflat de asemenea si ca 2 pro-bikeri au fost dati afara din eveniment fiindca nu mai aveau bratarile, si alti 3 au iesit din competitie fiindca s-au accidentat in WARM-UP! Dupa 3 ore sosesc jetoanele, 5lei un jeton, cu acel jeton iti puteai lua o apa plata/minerala la jumate, calda. Iti trebuiau doua jetoane pentru un redbull sau orice alta bautura racoritoare la 2 litrii. Cat despre bere, costa 1 jeton, dar a trebuit sa stai 6 ore sa se faca, dupa care era 1 sfert bere, 3 sferturi spuma, dupa 8 ore in sfarsit era berea normala, dupa 9 ore era si rece, a`yee. Ma gandeam "lasa frate ca incepe acum Facem Records, atunci o sa fie fun". Pana atunci a inceput concursul de skateboard, unde am stat 30 min si m-am uitat, dar marcat de cazaturile in exces si caldura persistenta m-am dus inapoi in cort. Si IN SFARSIT ceva care chiar a fost "In-Happening"! Nirvana cu Bong au inceput sa mixeze dubstep in timpu competitiei de skateboard, un grupuletz mic[ da` rau ] de oameni stateau fix ACOLO si dansau, iar eu printre ei. Dar dintr-o data vine un idiotom care sugeaincanta microfonu` cu comentarii inutile in timpul concursului de skate, si ordona triumfator sa inchida muzica ca nu este potrivita. Cei care erau acolo bineinteles ca au sarit imediat "Dar lasa-l ca baga marfa!" apoi ratatulomul a zis"Da` ce, te dai tu pe placa?Lasa skaterii sa se dea pe muzica lor!". Daca ne luam dupa organizatori festivalu era ars, dar noroc cu perseverenta si nepasarea celor care au participat, de exemplu Bong cu Nirvana si-au ba**t p**a si au continuat sa mixeze dubstep, cu toate ca "li s-a dat interzis", si poponarulomul nu a mai comentat nimic. Mai pe seara imi primesc pass-pressu` si incepe in sfarsit Facem Records, dar surprize, microfoanele nu erau bine reglate si se auzea extrem de incet. Dupa concert am vorbit putin cu artistii [vor urma niste interviuri care de asemenea vor fi publicate aici pe site] si apoi am plecat dezamagit si nervos acasa. Cam atat cu ziua unu.
A doua zi m-am hotarat sa merg mai tarziu, sa nu mai stau in caldura si plictiseala, asa ca am ajuns acolo pe la vro` 19:00, si Borgore deja incepuse sa mixeze, cu toate ca pe programu` oficial arata ca incepe de la vro` 21:30-22:00. Ok, a rupt norma, n-am ce zice, asta pana a inceput sa bage rock :)). Dup-aia a venit Dub FX, care ar fi avut o reprezentatie absolut geniala daca nu era oprit curentu` de 2 ori in timp ce canta, sa nu mai zic de calitatea extrem de proasta a sunetului. Apoi vine Dj Hype, care lafel, ar fi bagat muzica extrem de bine daca n-ar fi fost acoperit in totalitate de vocea lui Mc Daddy- Earl. La 11 noaptea suntem dati afara cu totii, cu toate ca in mod normal ar fi trebuit sa se termine tot "evenimentul in-happening" pe la 12:30. AAaaaaaaaaaa, da, am uitat sa precizez ca a2a zi nu am fost lasat sa intru in backstage, cica ce am eu nu e pass-press, ca trebuie ceva cu poza si nu mai stiu ce. M-am uitat la restu` celor din presa, si toti aveau pass-pressu lafel ca al meu. Deci am fost trimis acolo ca jurnalist si nu am fost lasat sa-mi fac treaba. Poate daca aveam macar "onoarea" sa intru` in backastage si a2a zi acest articol era mai indulgent.
Dar drept urmare, a3a zi am refuzat sa mai vin, asteptandu`ma la acelasi rateu . Cam atat a fost cu "cel mai in-happening festival de cultura urbana din Europa", `pis pe el. Sa vedem cu va fi la anu![not]


Sursa: Sub-Sound      Autor: Rekon

Prea multe de facut.... prea putin timp....

Pffff... nu stiu de unde sa incep. Am o mie de chestii in cap si habar nu am cu ce sa incep sa termin o data cu harmalaia asta de 2 lei.... dupa cum ati observat scriu un articol pe saptamana.... si sincer nu prea am avut timp sa scriu mai mult... Acum ca mi-am dat demisia de la locul de munca sper sa am timp sa termin si cu filmul si sa am timp sa scriu mai mult..... si implicit sa mai trag una mica [:D].

miercuri, 11 august 2010

sUbs0und & Stoned and High la Street Heroes!

Oficial voi reprezenta SubSound si Stoned and High la street heroes, in calitate de jurnalist al acestor bloguri. Obtinus-ai acreditare de presa, voi fi prezent acolo, voi face poze, si cand ma voi intoarce, voi scrie un mega-articol despre desfarurarea evenimentului. Articolu` va fi postat in exclusivitate pe SubSound si StonedandHigh, fiind promovat de altfel si pe alte siteuri. Soo, see ya` there!

marți, 10 august 2010

A`yee!

luni, 2 august 2010

azi...

Azi la ora 4:20 pm, echipa mea a luat bataie cu 3-0...

miercuri, 21 iulie 2010

Primeste-l Alaturi de Tine

Hoinarind pe youtube printre mii de filmulete... ghici ce filmulet am gasit? Este vorba de o campanie initiata de Agentia Nationala Antidrog... (O_o nici mie nu-mi vine sa cred)... impotriva discriminarii consumatorilor de droguri. Idee ce cred ca ar trebuii laudata...

Agenţia Naţională Antidrog lansează prima campanie socială pentru schimbarea percepţiei publice asupra consumatorilor de droguri.

În scopul conştientizării opiniei publice asupra faptului că locul consumatorului de droguri este în societate, alături de familie, prieteni, colegi, care îi pot oferi suportul necesar pentru a renunţa la consumul de droguri, Agenţia Naţională Antidrog şi Brigada Internaţională Antidrog organizează, în perioada 24 mai -- 31 iunie a.c., prima campanie socială, intitulată „Primeşte-l alături de tine!", destinată schimbării percepţiei publice asupra consumatorilor de droguri.

Pornind de la concluziile specialiştilor în domeniu, potrivit cărora cea mai bună atitudine este de a-l privi pe consumator ca pe o persoana obişnuită, ale cărei probleme se pot rezolva nu prin izolare, ci prin includerea sa în comunitate, campania îşi propune să determine în rândul opiniei publice din România o nouă raportare faţă de consumatorii de droguri, din perspectiva acelor calităţi care diferenţiază specia umană de celelalte: sensibilitate, compasiune, dragoste etc, în scopul încurajării formării unui climat social care să împiedice stigmatizarea şi marginalizarea persoanelor afectate de consumul de droguri.

În acest sens, printre obiectivele Strategiei Naţionale Antidrog pentru perioada 2005-2012 se află şi dezvoltarea de programe de informare şi conştientizare a întregii populaţii pentru dobândirea unei atitudini de toleranţă în scopul diminuării marginalizării şi stigmatizării consumatorilor de droguri.

Printre instrumentele campaniei „Primeşte-l alături de tine!" se află şi realizarea şi difuzarea unui spot video, cu o durată de 30 secunde, prin care se doreşte aducerea în prim plan a laturii umane, încărcată de sensibilitate, pe care o putem regăsi şi la un consumator de droguri.

Prevenirea excluziunii sociale a consumatorilor de droguri este de natură să determine o încredere crescută în rândul persoanelor afectate de consumul de droguri faţă de instituţiile şi organizaţiile care le oferă servicii specializate de asistenţă, dar şi faţă de comunitate în general.


miercuri, 7 iulie 2010

More than sound..

Daca cineva m`ar intreba ce melodie imi place mie cel mai mult dintre toate, indiferent de gen, pur si simplu melodia mea preferata din toate timpurile..as zice asta:

luni, 5 iulie 2010

Someone new here...Rekon.

Deci pot incepe prin a ma prezenta. Nu? Sunt Rekon, presupun ca cel mai nou autor al blogului. Dupa o discutie de doua ore jumate cu Prelly am fost acceptat in "gasca". Ar cam trebui sa ma gandesc la ceva sa scriu care sa intereseze cat de cat pe cineva, sa aprind un cui si sa ma las pe spate... Asa.
Deci presupun ca toti ati auzit de droguri. Hai sa fim seriosi, 99% din populatia pamantului stiu de existenta drogurilor, vro` 80 % le baga pe toate in aceeas oala, 30% consuma si doar vro` 5-10% inteleg cu adevarat de inseamna ele[sondaj facut pe baza unei aproximari proprii]. Ia spune tu tata, ce fac drogurile? "Dau dependentaa!". Ok. Dar cum sunt ele defapt "Nociveee". Cam asa gandesc majoritatea oamenilor. Gen, "nu frate eu nu ma DROGHEZ pentru ca imi face rau si devin dependent". Sa fim seriosi, totusi, pana la urma tot ce e in jurul nostru e DROG. Coca cola de exemplu, cunosc foarte multe persoane care sunt DEPENDENTE DE COCA COLA. Altii de dulciuri in general. Si uita`te la TUTUN si ALCOOL, provoaca dependenta foarte nasoala si mai ales nocivitatea e extrem de ridicata, si cu toate ca acel om baga tutun el nu se drogheaza. Habar n`am cum vine asta... Dar in fine, oare de ce sunt "drogurile" ilegale? Adica in bastarca mea, daca tot faci ceva fa`o pan` la capat, nu? La modu`, daca tot e interzisa "Marigiuana" alaturi de Heroina si LSD, de ce nu interzici si tutunul? Si mai ales alcoolul? Alea de ce sunt legale? Marijuana e de mii de ori mai buna decat nicotina, dar nicotina e legala si maria nu! Si asta e doar unu din miile de exemple. Adica, uite, putem fi dependenti de Coca Cola dar nu putem fi dependeti de Coca! Coca contine anumite "chestii" care sunt nocive pentru corp, Cola contine anumite "chestii" [aka. E-uri] care sunt nocive pentru corp! Same shit no? Diferenta e ca de la Coca te simti mai bine si mai mult timp, la Cola doar bei un lichid negru si lipicios cu gust bun si dupa 2 minute simti nevoia iar de un pahar, la Coca simti nevoia de inca o doza dupa mult mai mult timp. Diferenta numarul 2? Cola legal, Coca, nu! Asta e lumea in care traim, o lume plina de prosti carora le e frica sa afle adevarul, o lume in care cacatu` e facut bici si daca un "mare si renumit" doctor in pulamea vine si zice ca cerul e cacaniu` in dungi dar nu vedem noi ca suntem chiori, inseamna ca asa e! O lume in care adevaratele substante care provoaca placere sunt marginalizate si puse la zid, iar pisaturile de camila sunt subiect de propaganda[ex.: reclame].
Cred ca prin asta mi`am facut un "intro" cat de cat decent, o sa stau aici destul de mult timp cat sa arat lumii ca exista si ALTCEVA. Peace

duminică, 4 iulie 2010

research results...

Imi cer scuze ca in ultima perioada nu am postat mare lucru... am fost mult prea ocupat si foarte multe probleme au cazut deodata pe capul meu... dar cu toate acestea am avut ceva timp liber in care am facut niste "studii". Nu cred ca e cazul sa "o lungesc" prea mult, si fara prea multe cuvinte analizati singuri tabelele de mai jos si trageti singuri concluzia.

Nu sunt inca sigur ca toate elementele din tabelele de mai sus sunt legale dar cred ca cel putin 90% din acestea sunt 100% legale si se pot comercializa. Nu va bazati pe statistica mea... interesativa voi mai mult! ... astept sugestii si comentarii.

duminică, 13 iunie 2010

Imortalitate

Feel the wind playing whith your hair and taste my lips running down your kneck. I will never forget when you told me that. I wish that i could bring you back just by rolling this joint but apparently i'm just drowning my sorrow in short green moments of happiness.

Until you see my shadow in cold pouring rain i will wait with my joint in my hand and my youtube on my laptop trying to go beyond the laws of physics and the laws of the Universe.

I will travel so far that no one in the world can mesure the distance and yet i will be so close that you will feel my breath on your kneck always.

So ends my sorrow and begins my short green happy moment.

joi, 10 iunie 2010

What is the bible?

Basic
Instructions
Before
Leaving
Earth

miercuri, 9 iunie 2010

Damian Marley - One Loaf of Bread


Ce scriu eu aici?

Ce scriu eu aici? deci stau cu capu in tastatura si ma gandesc ce sa scriu... ideea e ca scriu in acelasi timp tot ce-mi trece prin cap. Numai idiotenii ce-i drept dar cui ii pasa? Probabil nimeni nu va citi acest articol. Din cate am observat toti cei care viziteaza blogul sunt mai mult interesati de muzica si filmulete. Deci scriu acest articol din plictiseala... probabil ca sa nu zica cineva ca am uitat sa mai scriu. Scriu si putin greu pentru ca cineva vorbeste cu o planta in acest moment iar altul analizeaza de jumate de ora un tablou. Frumos tablou ce-i drept.
Am avut si eu momentele mele in trecut in care ma uitam la acelasi tablou si ma gandeam cat de rupt era artistul care s-a gandit sa puna pe panza imaginea de mai sus. Treaz sigur nu era si nici beat. Pentru ca beat nu poti picta... Naspa sa fii beat. In fine.... unde ramasesem? Aaaaaa da! vorbeam de imaginea de mai sus... Cei drept nu am nici cea mai vaga idee ce-ar vrea sa reprezinte chestia asta. Ma gandeam ca daca e legata la ochi cu o chestie rosie... chestia asta ar trebuii sa reprezinte ca, comunismul te leaga la ochi. Da ce-o fi pata rosie din spatele fetei? probabil a primit un glonte in cap si a sarit niste sange pe perete. dar nu prea cred pentru ca putin mai in dreapta sunt niste pasari... Ce ciudat! Treaz nu am observat nici o data acele pasari :)) . Probabil acele pasari reprezinta gandurile fetei, sau ceva de genu... si faptul ca e legata la ochi... probabil artistul vroia sa ne arate ca fata e sparta si nu mai vede realitatea. Dar de ce plange? pffffff...

duminică, 6 iunie 2010

?

Ce face ala acolo?
Intoarce locomotiva....

sâmbătă, 5 iunie 2010

Dub FX

miercuri, 26 mai 2010

let yourself feel

duminică, 23 mai 2010

vineri, 21 mai 2010

Atentie


Hello Everybody,

Se intampla din cand in cand sa ramanem fara copacul vietii cu totii. Multi dintre noi se indreapta catre un spice-shop pentru ca e non-stop si convenient.

Fac acest post ca o atentionare pentru cei care mai ard si un spice din cand in cand. Orice faceti va rog sa aveti grija la unele produse. (ex: Diesel Power) Dintr-un cui din 0.2 din Diesel Power este posibil sa va treziti in mijlocul unui atac de panica care tine vreo 2 ore si din care aveti impresia ca nu va mai treziti si sa aveti spasme musculare in tot acest timp.

Aveti mai sus si o poza ca sa stiti cum arata. Daca vreti sa fumati spice-uri aveti mai intai grija ce si cat fumati. :)

Thanks for your attention.

joi, 20 mai 2010

LSD effect

the "thought open-source" community

Ma gandesc in continuare la acest blog minunat si la oamenii care in continuu il iau cu asalt pe tovarasul Prelly sa ii multumeasca si sa il ajute in acest proiect. Devenim o comunitate destul de mare si asta din cauza ca totul este facut pentru "gandul liber" .
Stand acuma la munca gandidu-ma de ce dracu lucrez intr-o corporatie multinationala si sunt cu stresu la maxim cand as putea sa fiu undeva pe camp crescand "copacul vietii", imi dau seama ca am evoluat mult fata de generatia trecuta si ca noi cream un viitor poate mai limpede pentru cei ce vin.
O lume unde nu mai este illegal sa fumezi o planta, unde gandirea a devenit atat de limpede incat sistemul monetar nu mai exist, o lume unde gandul este cea mai puternica arma si cel mai mare act de violenta va fi un "taci" spus in scarba de pe canapea :))

Concluzia : Strangeti-va aici....hai sa facem cunostinta (poate verdele vostru e mai verde :P ) si sa sustinem in continuare ceea ce conteaza - Libertatea de Gandire -

Va las si va astept ;)

marți, 18 mai 2010

The War on Drugs: What a Joke!

Anul decriminalizǎrii drogurilor uşoare?

     Sa fie oare 2010 anul mult asteptat? Sa fie 2010 anul decriminalizarii drogurilor usoare in Romania? Alinierea la ideile si politicile europene? Bullshit.
     Prin Încheierea din 3 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5.183/2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de inculpatul Eliy Sapir prin apărător.
     În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 4 din Legea nr. 143/2000, sancţionând cu pedeapsa închisorii cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consumul propriu, încalcă un aspect al vieţii intime, şi anume acela de a dispune de propria persoană, contravenind astfel dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, referitoare la viaţa intimă, familială şi privată.

Same thing but different

Psytrance vid

vineri, 14 mai 2010

best goa trance



 by Trippy

trippy

Dragi prieteni....desi imi este frica sa scriu in aceasta stare nu pot trece cu vederea faptul ca scriu cu o viteza uimitoare pentru starea mea... Stiu ca acuma va ganditi ce **** mea ma pune idiotul asta sa citesc cacaturile lui create fumat pentru ca..... revenim mai tarziu la asta. Am uitat ce vorbeam si nu vreau sa ridic capul din tastatura de frica ca o sa vad ce am scris. acuma partea intaia! I got nothing my friends.... partea a doua.... cateva fumuri de inspiratie si...tot nimik sau cel putin asa cred acum :) intrebarea care imi sare cel mai des in cap este cum ar fii ca universul nostru si tot ce se gaseste in el sa nu fiedecat un neuron in capul unei fiinte supreme, care la randul ei face parte din alt univers care este la fel ca al nostru si tot asa la nesfarsit. cum se creaza gandul? GANDUL Este ceea ce a ghidat omenirea spre cucerirea planetei. Totusi este si acel lucru care face oamenii sa faca lucruri stupide. Sunt de parere ca ideile traditionale despre psihoze (pacienti care aud voci)sunt de domeniul trecutului. Ceva deranjeaza echilibrul undelor gandului. Orice om are sute-mii-zeci de mii de ganduri zilnic, majoritatea in subconstient. Dar de data aceasta ele nu mai ajung in subcostient. Ajung cortex. cortexul nu stie sa faca decat un singur lucru cu ele. sa le pronunte. Woooooow. Ma apuc de sci-fi coaeeeeeeeeeeeeeeeeee... Terci frate.. OHH Say can't you see.....:)))))))))))) 

by trippy

Deliric - democratie

vineri, 7 mai 2010

Blanoz - Jumatate tu, jumatate nu

ca la 20 de ani....[5....10]

Acest articol nu numai ca este al 50-lea; acest articol il scriu in ideea ca de azi am 20 ani. Au trecut 10 zile de la ziua mea, si scriu acest articol cu intarziere pentru ca abia acum mi-am revenit complet.... sau aproape complet. In aceste 11 zile anu am facut altceva decat sa beau non-stop, sa ****** non-stop, sa incerc sa mananc din cand in cand, si sa dorm 12 ore in total.... si cam atat.

miercuri, 28 aprilie 2010

History of Weed

luni, 26 aprilie 2010

Vara asta!

ca la 20 de ani....[4]

Continui sa conduc acea persoana. Ne oprim la o intersectie. Fumam o tigare. Dupa care mergem pe drumuri separate. Mai merg 1 Km. Tin sa specific ca aveam la bord 2 sau 3 beri, 1sticla vodka si aprox. 300 coniac. Intr-o zona mai intunecata a bulevardului comenteaza un tip cam de vreo 21 ani. Putin beat si el. Ii servesc un pumn intre ochi si dupa ce cade o mica serie de vreo 5/6 picioare in cap si burta. Cine zicea ca bautura nu te face supererou? Trec prin mijlocul bulevardului fara nici un stres. Opresc cateva masini si clanxoneaza disperat. De cealalta parte a strazii ma asteptau 2 "cracanati" putin machiti. Refuz sa le dau datele si il lovesc pe unul din ei. Ia sarit basca de pe cap. Probabil nu a fost cea mai inteligenta miscare. Urmeaza sa fiu dus cu forta la sectie. Si acolo urmeaza sa primesc o amenda FOARTE... FOARTE  MARE!! Sunt eliberat intr-un final. Si ajung pe la 3 sau 4am acasa. Ma culc!  Si dorm foarte mult. Ma trezesc si realizez ce am facut si imi vad amenda. Sunt putin socat. Si continui sa beau de suparare pana seara. Dupa care urmeaza sa dorm stiind ca acum am 19 ani si cand ma voi trezii voi avea 20. "Se schimba prefixul".

ca la 20 de ani....[3]

Prietenii mei au plecat in aceasta dimineata acasa. Am ramas doar vreo 6/7 oameni. Numarul mic nu ne-a descurajat si am inceput sa petrecem. Incepem de dimineata cu vodka si bere. Mai trec cateva ore. Mai vin 2 tovarasi. continui cu vodka. Mai spre seara ies cu cineva in oras. Dupa ce mai stau si cu acel cineva la un pahar de bere dupa care urmeaza sa conduc acea persoana. Ma uit pe ceas e 00:00. alta zi alt articol....:P

ca la 20 de ani....[2]

Incepem a 2-a zi cu o tigare buna. In acest grup se stie ca una n-o sa fie nici o data de ajuns. Mai facem o repetitie. Apoi ne gandim sa mergem prin oras. Mergem toti la biliard. Cei drept nu aveam nici o treaba cu jocul asta in starea in care eram. Dar continuam sa jucam. Ajungem acasa mult prea rupti. Din nefericire mai multe nu pot sa va spun.

ca la 20 de ani....[1]

Am inceput sa petrec cu 5 zile innainte de ziua mea. Vineri totul este bine si frumos. Mai spre seara vin niste tovarasi de acasa. Merg cu unul din ei dupa niste "Tic-Tac" [:P]. "Magazinul" e in celalalt capat al orasului. Dealerul isi f**e femeia deci trebuie sa mai pierd vremea prin cartier. Dau o tura pe la mall. Dupa urmeaza o bere intr-un bar. Ajung la "locul potrivit"! verific marfa. Verdictul final: Tare cu draci! Amandoi suntem "torpilati". Din nefericire nu mai prindem transport in comun la ora 23. Asa ca mergem pe jos multi kilometrii.... sparti! Cei drept tot drumul ne-am contrazis in cel mai penal mod posibil.
EU: da tii ca am dreptate bha!
EL:  nu bha... nu-i asha!
EU: ba da bha asha e!
EL:  nu are cum! nu e posibil!
----------------tot asa aprox. 80min----------------
EU: ba nebunule ai vazut cu ochii tai ca asa e!
EL: n-am vazut bha esti nebun!
----------------mai trec 10 min----------------
EL:ba daca zic ca nu e.... apai.... nu e!
EU: bha da noi ce plm vorbim aici? de la ce ne certam?
EL: nu stiu! da e fain!
Ajungem acasa intr-un final..... Din fericire am ajuns intreg acasa. Cu multa menta. Putina muzica... Dupa care... Ne teleportam putin. Mai topim niste vodka. Ne reteleportam [:))]. Apoi somn!... ce-i prea mult e prea mult...

luni, 19 aprilie 2010

nu exista...

Nu exista curve ieftine , doar femei proaste
Nu exista rable proaste doar masini luxoase
Nu exista curve de lux doar femei bune
Nu exista zile bune doar zile fara nervi si spume
Nu exista nopti pierdute ci doar nopti uitate
Nu exista bani pierduti , doar bani pusi deoparte
Nu exista aurolaci , doar artisti fara fani
Nu exista saraci , doar milionari fara bani
Nu exista miracole doar magie ieftina
Nu exista supereroi doar romani fara frica
Nu exista lideri , doar oameni care insiga
Nu exista oameni care nu iti plac , doar oameni care te oftica
Nu exista boala doar probleme care trec greu
Nu exista papagali , doar bufnite cu mult tupeu
Nu exista vise doar planuri pe termen lung
Nu exista speranta doar vointa bine pusa la punct
Nu exista inteligenta doar o carte in plus citita
Nu exista crima , doar oamnei care s'o comita
Nu exista bun simt doar buna purtare
Nu exista dragoste , doar senzatie de atasare
Nu exista motive doar intrebari fara raspuns
Nu exista liniste doar soapte spuse pe ascuns
Nu exista ganduri rele doar idei iesite din comun
Nu exista vile doar garsoniere cu etaj
Nu exista durere doar stare de sevraj
Nu exista droguri doar medicamente tari
Nu exista criminali doar tineri dependenti fara bani .
Nu exista genii doar oamnei care stiu prea multe
Nu exista femei tacute , doar femei surdomute
Nu exista inchisoare doar cazare gratis
Nu exista ceva mai rau decat cazare pe viata .
Nu exista idei gresite doar drumuri alese prost
Nu exista nu pot doar nu gasesc nici un rost
Nu exista batrani doar oameni ramasi in urma
Nu exista haite doar oameni care stau in turma
Nu exista grup de prieteni doar grup de ajutoare
Nu exista moarte doar cea mai simpla cale de scapare .
Nu exista plictiseala doar distractie in declin
Cum nu exista nici un zeu trecut prin chin
La care sa ma inchin .
Nu exista minciuni doar adevar fara dovezi
Nu exista nu cred doar nu esti in stare sa vezi
Nu exista familie doar casnicie cu o vaca
Nu exista nu'mi place sa beau doar beau fara sa imi placa
Nu exista scuze doar pareri de rau
Nu exista idei tari doar ideile din capul tau
Nu exista prost doar parere proasta despre tine
Nu exista "nu am bani" doar "stiu oameni cu mai multi bani decat mine"
Nu exista tradatori doar tovarasi fara creier
Nu exista prieteni mai bun decat un bull-terrier
Nu exista blonda proasta buna de senzatie
Doar femeie cu cap care stie ce dracu vor barbatii
Nu exista nu te futi doar nu stii cu ce se mananca
Nu exista nu sugi pula doar ca tu nu iti dai seama inca
Nu exista vinovat doar prins in pat cu victima
Nu exista scapare doar ca speranta moare ultima

daca...

Daca nu dadea Ceahlaul 4 goluri, castigam noi cu 1-0!

munca...

M-am trezit LUNI si m-am gandit MARTI sa ma duc MIERCURI la munca... Dar cand am vazut JOI ca vine VINERI, ce sa caut SAMBATA la munca? ... cand... DUMINICA e zi libera...

vineri, 16 aprilie 2010

Lacăt pe magazinele de vise pentru o lună(Cluj-Napoca)

Patru magazine de plante etnobotanice au fost închise, azi, de Primărie pentru că nu aveau orar de funcţionare. Firma din Bacău ce administrează punctele de lucru a cerut acord de funcţionare pentru activitatea de “comerţ cu plante, seminţe şi animale de companie”

Magazinele de etnobotanice redeschise în Cluj-Napoca au fost controlate, astăzi, de reprezentanţii Primăriei, a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Cluj, ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi ai Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC), împreună cu inspectori ai Gărzii Financiare. Controalele s-au desfăşurat, simultan, la cele patru magazine redeschise în Cluj-Napoca din 1 aprilie, la adresele de pe Eroilor 12, Minerva (Mănăştur), Unirii nr. 18 şi strada Piezişă nr. 4.
Cu ocazia verificării, Primăria Cluj-Napoca a decis suspendarea activităţii pentru magazinele redeschise sub denumirea de “Aromatherapy” pentru 30 de zile, pe motiv că nu deţin orar de funcţionare.

De asemenea, patronul magazinelor a fost amendat cu câte 1.500 de lei pentru fiecare punct de lucru. Dealtfel, din 1 aprilie, Primăria Cluj-Napoca a aplicat opt amenzi, în cuantum de aceeaşi sumă, pentru magazinele de vise.

Comerţ cu “animale de companie”

La punctul de vânzare de pe strada Eroilor nr. 12, ofiţerii BCCO au găsit două substanţe care se comercializează: S One Pur, care se consumă prin prizare, şi Bonsai, care se fumează. Niciuna dintre ele nu se regăseşte pe lista celor 36 de substanţe interzise prin Ordonanţă de Urgenţă.

Fără orar de funcţionare

Începând cu 1 aprilie, patru magazine de etnobotanice au fost redeschise în oraş, şi toate sunt administrate de SC Planto Calm SRL, o firmă din Bacău, fără a avea acord de funcţionare eliberat de Primăria Cluj-Napoca.
Cu toate acestea, pe uşa magazinelor, comercianţii au afişat un orar de funcţionare, de la 11 la 05.00, şi non stop în weekend, care nu este, însă, legal.
După interzicerea celor 36 de substanţe etnobotanice, la Primărie a fost depusă o singură cerere de funcţionare, pentru „comerţ cu plante, seminţe şi animale de companie”. În realitate, obiectul de aczivitate nu corespunde cu declaraţia, iar comercianţii de vise au găsit alte substanţe, deocamdată neinterzise, pe care să le vândă. Clienţii nu lipsesc, astfel că, într-un interval de numai 10 minute, la tejgheaua magazinului de pe strada Eroilor s-au oprit să cumpere patru tineri.

„Nicio amendă din cele aplicate nu a fost plătită sau contestată”, a declarat Sorin Olteanu, şef Serviciu Comercial al Poliţiei Comunitare. Între timp, celelalte autorităţi sunt legate de mâini, până ce substabţele comercializate vor fi declarate ilegale.


Sursa: Adevarul.ro

miercuri, 7 aprilie 2010

Etnobotanicele încă mai fac victime

''Magazinele de vise'', aşa cum sunt numite magazinele prin intermediul cărora se vând plante etnobotanice, continuă să facă victime.

Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Iaşi, a ajuns la Spitalul Universitar ''Sfântul Spiridon'' după ce a fumat ţigări confecţionate din plante etnobotanice. El a acuzat ameţeli şi dificultăţi de respiraţie.

După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost redirecţionat spre Spitalul de Neuropsihiatrie Socola, pentru a urma o cură de dezintoxicare.

Sursa: Libertatea.ro

Magazinele de vise

Si, dupa cum observam, magazinele de vise s-au redeschis.
Putem spune ca problema apare de la "Marii Tarii", dar nu e asa, cel putin nu in mare parte. Stiti foarte bine ca weed shopurile au fost inchise, lucru bun, dar, de ce s-au redeschis?
Inainte sa se inchida, au trimis cate o mostra din fiecare substanta, care era spre vanzare in shop, pentru analize. S-a demonstrat stintific ca acele substante sunt chimicale pure, drept urmare shop'urile au fost inchise. Stiti foarte bine ca romanul nostru drag face foarte multe smecherii si uite ca a adus alte substante care nu au fost verificate, drept urmare, iar s-au deschis weed shop'urile. Nu stiu cand sau cum, dar uite ca am trezesc cu vreo 2 zile inainte de a plecat acasa ca trec prin centrul Clujului si vad mare si lat: Weed Shop, deschis, cu orar chiar.
Din punctul meu de vedere ar trebuii sa se legalizeze marijuana, din punctul multora de vedere, si sa te lase sa detii propria planta.
Am stat mult si m-am gandit, cand eram fumata bineinteles, ca asa s-ar termina cu criza mondiala. legalizeaza marijuana, te lasa sa ai propria planta, nu numaidecat sa faci trafic, si credeti-ma ca foarte multi ar vrea sa aibe propria planta in casa lor.

joi, 4 martie 2010

cui?

A: -Hai la un cui!
C: -Ce fel de cui?
A: - Tare ca piatra!

marți, 2 martie 2010

Cannabis easier to buy than pizza

"Cannabis is easier to buy than a pizza", says a drug expert, so why not legalise and tax it to benefit everyone? Dr Alex Wodak, the director of the Alcohol and Drug Service at Sydney's St Vincent's Hospital, says cannabis will soon be Australia's smoke of choice. "In a few years time, we'll have more Australians smoking cannabis than we have smoking tobacco and by default that market is largely taken over by criminals..."

Marijuana laws loosen gradually around the globe

Marijuana is the most widely used illicit drug used by teens today. Approximately 60 percent of the kids who use drugs use only marijuana. There are many reasons why some teens start smoking marijuana. Many kids start using because their older siblings or friends are consuming it in front of them. Often peer pressure plays a major role. Teens think it’s cool to use marijuana; they see their favorite movie stars smoking it in movies and their favorite bands sing songs about it. The problem becomes more severe when teens start relying on marijuana and think that they need it to escape or a means of vacation from problems at school, home life, or with friends.

roll a joint - Blunt

roll a joint - Windmill

roll a joint - xxxl

roll a joint - Holy Cross

roll a joint - Dutch Tulip

roll a joint - Inside Out

 

The Ultimate Smoke Out Fantasy

luni, 1 martie 2010

zile grele

Zilele trecute am facut o mare prostie. Nici nu m-am trezit bine si m-am apucat sa beau. Tin sa precizez ca nu am fost mancat nimic. Am tinut-o pana pe la 9 seara cu alcool. Deja simteam ca imi este rau si ca ar trebuii sa fac ceva in privinta asta. De prost ce am fost nu am fost facut nimic. Se face ora 9:30 (aproximativ) iar cuiva ii vine o idee geniala sa fumam. Atat de rau mi-a fost.... nu aveti nici cea mai vaga idee. M-a calmat putin fumul dar nu destul. Dimineata ma trezesc, cu greu. Mai aveam 1% viata. Nu puteam sa ma ridic. Ma durea fiecare particica a corpului. Am avut nevoie de cateva ore doar ca sa ma pornesc spre casa. Cu greu am ajuns acasa. Evident ca durerea nu disparuse iar cand incercam sa mananc ceva mi se facea rau. Am stat toata ziua in pat (mort). Abia urmatoarea zi mi-am mai revenit putin. Concluzia: Alcoolul dauneaza grav sanatatii!

marți, 23 februarie 2010

la o tura prin orash... spart

Trebuie sa fii nebun de tot sa conduci spart prin oras. Faceam tot posibilul sa evitam garda. Intr-un final ajungem la benzinarie si jur ca nu stiam de ce eram acolo. Facem plinul ... chiar daca mai trebuiau doar vreo 5 litrii ca rezervorul sa fie plin [:))]. Cine zicea ca e najpa sa conduci spart? Semaforul era rosu... intre timp se facuse verde si noi tot acolo eram. Semaforul revenise iar la rosu. Noi in masina ne intrebam daca vedem culorile cum trebuie. Intr-un final am pornit pe verde (cred...) ajungem la un bar (24/7) si comandam niste vodka... si un suc pentru sofer. Glumesc... ne-am luat toti vodka. O tura... si inca o tura... si inca una. Acum nu numai ca eram ai draku de fumati dar mai eram si putin beti. Ne urcam in masina si fumam toti cate o tigare in speranta ca o sa ne mai revenim putin. Degeaba... Totusi in drum spre casa ne opreste garda. Si ce credeti ca s-a intamplat. Am pus toti mana de la mana si cu 50lei ne-au lasat in pace. Ce-i drept si de la dom` politist cam mirosea a alcool. Am ajuns acasa si am mai fumat una mica. Da ce-ar fi daca mai facem o tura?

sâmbătă, 20 februarie 2010

Fara etnobotanice?

Multi au ajuns in spital de la produse etnobotanice pentru ca au interzis plantele si substantele care nu dauneaza si in totdeauna se va gasi o alternativa (si de multe ori toxica si riscanta).

De ce i-ar interesa pe guvernanti sanatatea ta? de ce interzic drogurile care nu dauneaza?
De ce nu interzic alcoolul si tutunul? pentru ca astea sunt de multe ori mai nocive decat marijuanna.
Nu se cunoaste nici un caz ca ar fi decedat de la marijuanna. Cati mor din cauza tutunului?
Cati fumatori violenti ati vazut? Si cati alcoolici violenti ati vazut?
De ce sunt acceptati alcoolicii violenti in locul fumatorilor pasnici?

S-au interzis produsele etnobotanice in romania... o problema? nu prea cred.... Deci daca vrei ceva neaparat obtii. Daca ai chef sa te faci praf in totdeauna exista o modalitate legala de a reusi. Weedshopurile si produsele etnobotanice au fost doar inceputul. Scopul lor principal a fost de a va face sa realizati ca in totdeauna exista o alternativa. Si nu mi-au trebuit mai mult de 10 min sa gasesc una. [:D]

E foarte simplu şi perfect legal să te droghezi: ai nevoie doar de un card bancar cu echivalentul a 20-30 de euro în cont şi acces la internet. Dai un „search” pe unele cuvinte-cheie, cum ar fi kratom sau salvia, intri pe site-uri specializate, plasezi comanda şi drogul îţi vine par avion, iar poştaşul ţi-l livrează acasă!

miercuri, 17 februarie 2010

Ce poate creierul!

Ce de toate poate creierul! Citeste pur si simplu mai departe chiar daca la prima vedere ti se pare „necitibil“.

 Pe bzaa uenui suditu a ueni uvetsniariti egzlene, nu are intortamapa in ce odnrie satu liertele itnr-un cvunat. Imatpornt etse ca pmria si umtlia lireta sa fie la lcoul pitovrit. Rtseul leilretor pot sta in ocire odrnie si tutstoi ptoi ctii. Asta e psboiil prnteu ca noi ctiim cunelvite irngtei si nu letira cu letira.

marți, 16 februarie 2010

dupa...

Te ridici incet. Revii la realitate. Te uiti in jur si parca nimic nu s-a schimbat. Mintea ta e putin adormita si in acelasi timp epuizata. Prea multe ganduri intr-o singura secunda. Incerci sa nu te gandesti la nimic... parca acum poti sa nu te gandesti deloc. Te simti relaxat si in acelasi timp trist. Nu fi trist pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut...

luni, 15 februarie 2010

Muzica

In cele mai placute momente ale vietii tale muzica iti tine companie si te poarta mii de kilometri pe undele ei. Muzica in aceste momente e ca o rugaciune catre Dumnezeu. Si la un moment dat simti ca te oboseste. Te lasi purtat de val. Ajungi pe taramuri magice ornate cu mii de culori si peisaje impresionante generate de imaginatia ta. Bun venit in lumea sunetelor. Ele te ridica... ele te coboara...

Fumat intre nefumati

Mai nu e bine sa fii singurul fumat intre nefumati.
E groaznic as putea spune. Pentru ca orice ai incerca sa faci sa nu pari fumat, tot isi vor da seama. Si vor face orice ca sa ai trip'uri destul de dragute. Incercati sa va jucati un spider solitare pe windows vista sau 7 sa vedeti ca va lasa sa spargeti artificii pe ecran. (Am stat jumate de ora sa spar artificii). Incercati sa nu va faceti pofta cu nimic. Aseara mi se parea ca tot ce mananca prietenul meu e asa de bun, si chiar era super bun, eu nu mai mancasem mancare asa de buna niciodata.
Nu stiu cand mi-am luat somn. M-am trezit azi dimineata foarte bine dispusa.

marți, 9 februarie 2010

Stau si ma gandesc...

Stau si ma gandesc ce vremuri bune erau o data. Dormeam dimineata pana la 10. Dupa care urma o sesiune serioasa de baut si de fumat. Pe la 12 imi amintem "Bha da eu mai am si scoala!". Mergeam vreo 2 ore pe la scoala. Evident ca preferam barul de langa scoala... era mai cald acolo [:D]. Ne adunam vreo 30 de oameni de fiecare data si urma alta sesiune de baut.... si poker [:)]. Ajungeam intr-un final si acasa. Beat .... evident! Vremuri bune erau cand trebuia sa fumez o punga de iarba doar ca sa merg la scoala. Si ma gandesc ca eram aproape 24/7 beat, high etc. sau mai bine zis rupt de realitate. Si ma gandesc ca nici o data cand ma vizitau parintii nu m-au prins.............. treaz![:))]. Si la scoala eram beat.... Imi amintesc cand profa de germana mi-a zis "treci la tabla!" si eram atat de beat incat nu puteam sa ma ridic de pe scaun. Si ma gandesc... ce vremuri bune...


Drogurile legale, la un pas să fie interzise

Se strânge laţul în jurul magazinelor de vise! După ce au făcut zeci de victime, ierburile halucinogene ar putea fi, curând, scoase în afara legii. Mâine, proiectul pentru interzicerea lor va fi prezentat guvernului, spre a intra cât mai repede în vigoare.
În România, există peste 400 de astfel de magazine şi aproape 3.000 de consumatori. În ultima perioadă, aceste plante au ucis un tânăr şi au băgat în spital mai multe persoane.
√ A consumat plante de la magazinele de vise pentru că voia să nască mai uşor. Cazul unei tinere însărcinate, în vârstă de 20 de ani din Focşani, judeţul Vrancea, a şocat săptămâna trecută o ţară întreagă. Fata a ajuns la spital după ce a făcut inhalaţie voluntară cu substanţe halucinogene la o petrecere.
√ Săptămâna trecută, un adolescent din Capitală a murit după ce a consumat plante halucinogene. Anchetatorii au caracterizat decesul tânărului drept “moarte suspectă”. Rezultatele autopsiei arată că acesta a suferit o intoxicaţie cu stupefiante, iar la domiciliul său s-a găsit o ţigară care va fi trimisă la expertiză.
√ Numai în ultima lună, peste 30 de persoane au ajuns la Urgenţe în Iaşi. Multe dintre acestea, după ce au fost internate o dată, revin cu aceleaşi simptome.

Sursa: Libertatea.ro

eu beu...putin....

Voi nu o sa stiti nici o data ce bine ma simt cand scriu acest articol... Aseara niste pustani din Republica Moldova mi-au aratat cum se bea defapt. Deci cand bei trebuie sa razi si sa te simti bine (ca si cum ai fi fumat :D). Stai cu vodka langa tine si se aude o chitara din celelalt colt al camerei. Incerci sa e ridici dar nu poti. Stai si canti cat te tine glasul.... "eu beu... putin.... putin cate putin, si capul meu.... pe umeri nu mai pot sa-l tin..." si in timp ce canti mai inchini un pahar pentru "vecina"... si pentru "sanatate", asta-i clar! Cateva bancuri sunt binevenite. Iar daca cineva vrea sa paraseasca masa trebuie sa bea macar un 50. Evident ca dupa acel 50... nu mai pleaca :)). Cea mai frumoasa parte e cand incep toti sa isi spuna necazurile si parca pentru un moment uiti de problemele tale.
"in viata trebuie sa te grabesti incet daca vrei sa intarzii devreme!". Am sa continui acest articol cand am sa beau data viitoare.

luni, 8 februarie 2010

Poveste

sunt multe intrebari pe care ar trebuii sa ni le punem, in legatura cu "iarba".
Cine a descoperit prima oara iarba?
Cine a facut primul joint?
Cum s-a aflat de aceasta si de ce a devenit drog ilegal?
Intotdeauna mi-am imaginat un om din epoca de piatra mergand cu bata pe spate la vanatoare. Acesta negasind ceva de vanat a inceput sa manance plante, pana intr-o zi cand a descoperit aceasta minunata planta. A mancat-o si a devenit mult mai vesel, era in lumea lui, fara dinozauri de care sa se ascunda pentru a nu fi omorat.
Si tot timpul am vrut sa cred ca el a desenat pe peretii pesterii planta asta, iar cand au fost descoperite aceste desene, savantii nu au spus nimic, au luat planta au fumat-o si au fost atat de egoisti ca nu au spus nimanui. 
Stiu ca in povestea mea lipsesc cateva detalii, scene, etc, dar sper ca ma ajutati voi sa construiesc povestea inventarii joint'ului

ce am ajuns....?

Nici nu stiu de unde sa incep. In primul rand cred ca multe subiecte din presa despre plantele etnobotanice sunt fictiune. A murit un copil. Si ce daca? Nu ma intereseaza... e problema lui. Nu inteleg de ce atat tam-tam pe un subiect de cacat. E clar ca e vina parintilor ca nu l-au educat cum trebuia. Presa incearca prea mult sa invinovateasca weed-shopurile. Vina lor e ca au vandut unui minor si atat! In rest e vina guvernantilor. Am ajuns in p**a mea sa dam bani pe fericire? Nu imi vine sa cred k asta e unica solutie prin care poti fi fericit in aceasta tara... Si daca se vor inchide weedurile va fi si mai rau pentru ca cei obisnuiti sa fumeze de la weed se vor indrepta spre altceva. Sigur nu se lasa nimeni asha brusc. Si problema e ca nici macar nu au legalizat marfa adevarata (care nu te omoara!) au legalizat niste porcarii.... probabil e gazonul din curtea lui Basescu. Chiar cred ca e gazonul lui Basescu pentru ca pute a KKT de la o posta! Deci concluzia este ca e vina parlamentarilor ca noi am ajuns sa ne cumparam fericirea.