Gil Scott Heron "Winter In America" (1974)

Curva babilonului.[Crodowsh]

Mda, se pare ca azi e aceeași zi ca ieri. Ne înecăm încet dar sigur in același sloboz pietrificat pe guler. Aceeași slova sumbră care o auzi de la vecinu` de la 6, sau aceeași cartela de metrou goala la care te uiți cu ochii goi și putrezi. E doar o alta zi, una ca oricare alta, în care fiecare colt al orașului rupe tiparele normalului, luminile puternice din Unirii orbesc porumbeii și cele mai perverse gânduri mișuna liber pe asfalt, la fel ca niște omizi. Orice pas ai face, ai în stânga un drac și în dreapta un demon, în fata un căcat și în spate diaree, pe orice strada sau bulevard ai merge găsești aceleași idei meschine care parca acaparează tot ce înseamna "moral". Indecentul domnește la ferestre, în intersecții, pe case, sub pământ și chiar și în aer. Orice decizie iau pentru a ajunge undeva este urmata inevitabil de gândul ca oricum tot ma întorc aici. Aici, în locul putred și mirosind a mucegai, în același cartier sau bloc, parter sau etaj 4, nu contează, tot aia e, și în orice colt al Bucureștiului as merge, tot acolo voi ajunge.

Mda, se pare ca Romania poate sa moara, când acest orașul va rămâne pana când aceasta planeta va exploda, dar pana atunci, deja sunt sigur ca maine va fi la fel ca azi.

UN ALT EU

     Pentru inca o data data: Log in. De cateva luni bune dorm foarte multe ore si simt ca trebuie sa ma detasez de realitate. Realitatea incepe sa doara si e din ce in ce mai greu de suportat durerea. Simt in fiecare secunda ca ceva este in neregula si incerc sa nu dau atentie gandurilor. Incet incet gandul se transforma in durere psihica si inevitabil in durere fizica. Mi-am dat seama ca sa ma inchid in mine nu a fost cea mai buna idee. Pe langa faptul ca sufletul imi este bombardat incepeam sa-mi alung incet incet prietenii. Cu trecerea timpului incep sa duc lipsa drogului... tigari, cafea, adrenalina .... tot coltul meu de rai.

Incep sa dispara toate obiceiurile si placerile de altadata, de parca ar sterge cineva cu buretele coltisorul de memorie unde sunt stocate acestea. Dimineata o incep fara cafea. Doar o tigare obosita pe care cu greu o fumez, si pare sa nu-si mai faca efectul de ceva vreme, ma repune pe directie. Ce directie? nici eu nu stiu. Mancare? de ceva timp nu mai stiu ce inseamna aceasta. Oboseala psihica ma doboara. Imi seaca corpul de viata. Ma uit in oglinda si parca nu am suflet. Tot ce era frumos o data acum a disparut. Totul in jurul meu ma deprima, si nu spun asta doar pentru ca e cool sau pentru ca e la moda printre tineri, asta simt cu adevarat.

Ajung intr-un tarziu pe la scoala. Formule, calcule astea deprima pe oricine. Incerc sa inteleg ceva dar nu pot sa fiu atent. 

In fiecare secunda imi trec prin cap tot felul de amintiri legate de persoane care mi-au gresit cu ceva. Cel mai dureros e ca cele mai multe amintiri au legatura cu cele mai apropiate persoane. Ma gandesc ca pentru binele tuturor ar trebuii sa intrerup orice legatura cu acestia... dar nu pot. Ceva ma opreste. Cred ca pana la urma a mai ramas o bucatica de suflet. Dar pentru cat timp? Si incepe sa doara.

Incerc sa intorc pagina si sa le spun prietenilor cu ce au gresit in speranta ca toate acestea vor inceta. Nu reusesc. Apar ganduri noi. oare cum vor reactiona? daca ma vor respinge? daca isi vor bate joc de singurele mele momente de sinceritate?

Nu ma lasa... nu pot.

Incerc sa ii ademenesc cu o bere. De obicei alcoolul imi da curaj. Nu si de data astsa. Totusi stau cu ei. nu vreau sa dau de banuit ca e ceva in neregula cu mine. Incerc sa rad la unele glume, dar ma gandesc oare sunt glume bune? Ceilalti rad asa ca de ce nu ar fi glume bune? Pana ma hotarasc eu momentul se termina asa ca prietenii mei raman doar cu o jumatate de zambet. Ma plictisesc repede si ii parasesc. Fara motiv refuz sa merg cu tramvaiul chiar daca stiu ca e o alegere proasta. Drumul de cativa km e cel mai dureros. Merg printre o multime de oameni si cu toate acestea parca sunt singur pe strada. Nu aud nici un sunet. Subconstientul preia controlul "navetei" in timp ce constientul e bombardat de aceleasi ganduri. Faptul ca nu pot lua masuri amplifica si mai mult durerea. E uimitor cum de fiecare data ajung acasa eu fiind pe o alta lume de fiecare data. Arunc ghiozdanul, incerc sa nu dau ochii cu parintii mei, ma asez la calculator. Imi aduc aminte ca nu am nimic de facut la el. Il inchid si ma asez in pat. Ma ridic repede din pat. Vreau o tigare! Fur una din pachetul tatalui meu. O fumez pe ascuns, si ma intreb: de ce o fumez pe ascuns? Nici un raspuns. Ajung in camera. Aici candva ma simteam bine. ma jucam cu masinute, desenam...

Dar anii trec... si iti dai seama ca dumnezeu te lasa sa musti din mar... doar o gura, dupa care ti-l ia.

Ma uit in oglinda. Imi curge o lacrima pe obrazul stang. Toate realizarile mele sunt o iluzie. Defapt nu am realizat nimic. Nu pot decat sa astept vacanta de pe lumea `ailalta.

Cu greu inchid ochii... Poate maine va fi altfel.

Somn usor!

The power of reggae!

Alive

Dupa cum multi dintre voi stiti.... ca sunt mare fan PANTERA....si imi place mult piesa "13 steps to nowhere"

si din plictiseala am luat drummline-ul si m-am jucat putin cu el, rezultatul final fiind: