Melodia pestelui ciuperca purpuriu.

Changing

">

Ceva ce sa va rupa capul !

In timp ce asculta piesa asta, purtat pe aripile undelor sonore, am realizat ca incearca sa spuna ceva, mai exact o poveste, povestea oricarei persoane ce o asculta. E o piesa superba si sper sa fiti de acord cu mine.

La apusul libertatii

Dupa caderea dictaturii, din decembrie 1989, am trait o intreaga suita de dezamagiri. Aveam impresia gresita ca tuturor oamenilor le este accesibila vietuirea lui Saul pe drumul Damascului, ca exaltarea noului demers democratic va evapora ca prin minune statornicitele noastre metehne. M-am simtit liber abia cand am renuntat la instinctul supravietuirii. Sperantele din timpul dictaturii comuniste, s-au confirmat ca desertaciuni dupa decembrie 1989. Am revenit cu greu la normalitatea modestiei, cea lipsita de pretentii. M-am obisnuit sa-mi cer doar mie ceea ce altadata credeam justificat sa solicit altora. (de parca as fi trait inainte de `89... dar stim cu totii cum era)

Cautam cu infrigurare cunoasterea, suntem cotati in functie de ea, ne specializam in uluitoarea ei diversitate, ne catalogam relatiile prin intermediul ei, ignorand faptul ca, utilizand-o, determinam si binele si raul. Bineinteles, necunoasterea implica aceleasi efecte, dar, oameni fiind, vrand-nevrand, vom ramane legati de responsabilitatile propriei conditii.

Traim intr-o lume in care ti se spune din tote directiile ca esti liber... ai sute de

Trebuie sa ne dezgropam fiinta

- Hei, tu, cel ce te cateri pe margini de lume si ne trimiti lumina prin întuneric, apoi cobori prin razele tale revenind cu aceasi putere peste vremuri, multe mii, patrunde în noi ca sa rasarim la fel ca tine, în fiecare zi. Tu, de fapt, tot urci! Noi coborâm. Prometeu nu a murit, este tot acolo si carnea sinelui sau sfârsiata, curge peste noi cu durere. Tu trimiti spre noi dreapta linie si noi stam strâmbi, rotundul fiindu-ne curbura spinarii aplecate, spre oameni de întuneric. Învata-ma si pe mine cel ce renasc în fiecare zi, prin cei multi, noi cei care sunetul vietii ti-l daruim, ridicând tremurânde gene prin pruncii nostrii cu ochii mirati pentru prima oara în aceasta lume, spre lumina ta, samânta de nou început, sa ne trezim într-o zi la fel ca tine si sa avem aceeasi putere.

Dimineata, sub ceasul trezirii, ma lovesc voci, ele mintea mi-o încuie. Ma simt calcat de ochii de afara prin strada murdara a vietii. Autobuze de viata sau carute zdruncinate, pe drumuri colbuite, duc trupuri spre truda de multe ori zadarnica. Sunt multe mii! Câmpiile plâng fara lacrima, caci uscaciunea sub potop de ape ne îneaca speranta. Muntele tremura pentru dealul care pleaca, strainatatea este departe de noi. Nu mai avem alta viata. Am ramas fara case, în noi. Doua decade au trecut si lungimea lor nu a putut sa învinga samânta rea ce a reusit sa ne pacaleasca si sa traverseze granita mintilor noastre, furându-ne viitorul. Ma bat cu pumnul inimii pe sufletul mintii si racnesc spre spatiile ce navalesc spre mine, în care întâlnesc resturi de întuneric:

- Ce putem face cu voi, cei care lege nu aveti si va credeti stapânii nostrii? Vom

Chill Time

Just close your eyes and let the music do it's job :)

singuratate

Când eram mic… voiam să mă fac Dumnezeu. Dar nu realizam cât de greu este să iubeşti şi să fii întotdeauna singur. Si daca stai sa te gandesti mai bine numai singurătatea îţi poate aduce profund împlinirea. Si nu e chiar atat de greu sa fii singur in lumea asta mizerabila. E o lume in care prietenii sunt toti plecati din cauza saraciei. O lume in care femeia cauta cercul auriu pe o farfurie, o lume in care barbatul nu mai e capul familiei. Ce inseamna familie in ziua de azi? chiar nu stiu. Dar iti gasesti comfort spiritual in cateva vicii... poate nu cele mai rafinate. Un pahar face cât mai multe guri de femeie. Un fum face mai mult decat o ultima suflare.

Am învăţat să iau totul de la început. Primul cuvânt a fost amintire. Din asta traim toti si cu asta ne hranim sufletul. În fiecare om este captivă o fiară care se hrăneşte cu gânduri. Traim toti in intuneric. 

Întunericul nu este decât un paradis cu luminile stinse în care oamenii-şi strigă pe nedrept izgonirea.

Dumnezeu nu tace niciodată... se face că plouă. Si ploua torential peste lume, cu lacrimi cat un bulgare de zapada. Dar cui ii pasa? Nu mai suntem in stare nici macar sa plangem.

Ramas singur, doream sa fiu cu altii. Fiind cu altii, nereusind sama integrez in atmosfera,  preferam sa raman singur.

Unii dintre noi isi pun capat zilelor. Cu motiv, sau fara... a cui e vina? 

Si sincer sa fiu... nu merită să te sinucizi pentru că întotdeauna o faci prea târziu. Moartea cea mai adanca si mai organica este moartea din singuratate, cand insasi lumina este un principiu de moarte. Si culmea... singurul animal care poate suferi pentru ceea ce nu este... este omul.

Pentru cei fericiti dintre noi nu stiu ce sa zic. Fericirea a trecut repede prin viata mea. Am urmat-o. Si am adormit in bratele ei. Cand m-am trezit eram singur. Singuratatea este pretul pe care trebuie sa-l platim ca ne-am nascut in aceasta perioada moderna, atat de plina de libertate, de independenta si de propriul nostru egoism. 

Singuratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singurul care realizeaza ca e singur.

Spune-mi, ce mai spui când nu mai e nimic de spus?